Family History Family History Family History Family History
Eng|Hun
Welcome
Transylvanian Family History Database
STRUCTURI INSTITUȚIONALE ȘI ELITE DIN ȚARA SILVANIEI ÎN SECOLELE XIV–XVII / INSTITUTIONAL STRUCTURES AND ELITES IN SILVANIA REGION IN THE 14TH–17TH CENTURIES
Welcome -> STRUCTURI INSTITUȚIONALE ȘI ELITE DIN ȚARA SILVANIEI ÎN SECOLELE XIV–XVII / INSTITUTIONAL STRUCTURES AND ELITES IN SILVANIA REGION IN THE 14TH–17TH CENTURIES -> Rapoarte de activitate/Annual Reports -> Raport de activitate pe anul 2011/Annual Report, 2011

Raport de activitate pe anul 2011/Annual Report, 2011

SINTEZA LUCRĂRII PE ANUL 2011 LA PROGRAMUL CNCSIS RESURSE UMANE COD TE_204
 
STRUCTURI INSTITUȚIONALE ȘI ELITE DIN ȚARA SILVANIEI ÎN SECOLELE XIV–XVII
 
Director proiect
Dr. András KOVÁCS

Membrii echipei de cercetare: 
Drd. Géza HEGYI
Drd. Tamás FEJÉR 
Drd. Anikó SZÁSZ
 
Raport de activitate pe anul 2011

Descarcă în format Word

Prin proiectul de față s-a propus impulsionarea cercetărilor de istorie locală (mai precis a cercetării istoriei Țării Silvaniei din secolele XIV–XVII) prin editarea unei arhive însemnate: cea a familiei Wesselényi. Colectivul nostru a reușit să-și atingă toate obiectivele propuse pentru a doua etapă a proiectului. Astfel

I) am reușit să investigăm întregul material arhivistic anterior anului 1690 fotografiind și documentele din fragmentul de arhivă a familiei Wesselényi păstrat la Budapesta;

II) am continuat prelucrarea materialului prin regestare și transcriere;

III) am clarificat câteva aspecte esențiale ale tematicii proiectului;

IV) am avut și posibilitatea de a disemina rezultatele preliminare, atât prin studii, cât și prin manifestări științifice.

Membrii echipei au reușit să realizeze o cooperare armonioasă, fiecare asumându-și partea potrivit specializării sale (evul mediu revenind lui Géza HEGYI și lui András KOVÁCS, iar epoca premodernă lui Tamás FEJÉR și Anikó SZÁSZ), fapt care înlesnește perfecționarea profesională a fiecăruia.

I. Cercetări efectuate la Arhiva Națională Maghiară din Budapesta

În toamna anului 2011 membrii colectivului și-au efectuat stagiul de cercetare și documentare la Budapesta: András KOVÁCS în perioada 18 septembrie–18 octombrie,  Anikó SZÁSZ între 26 octombrie–24 noiembrie, Géza HEGYI între 1 noiembrie–1 decembrie, iar Tamás FEJÉR între 2 noiembrie–1 decembrie. Instituțiile gazdă au fost: Arhiva Națională Maghiară (ANM), Biblioteca Academiei Maghiare de Științe și Biblioteca Națională “Széchényi”.

O realizare importantă a cercetării efectuate la Arhiva Națională Maghiară a fost investigarea arhivei familiei Wesselényi (P 702). Încă din cercetările anterioare, am reușit să stabilim faptul că inițial acest material arhivistic, mai precis majoritatea acestor acte au făcut parte din arhiva din Jibou a familiei. În urma consultării mai multor fonduri cu privire la modul în care a ajuns acest fragment de arhivă la ANM, am ajuns la următoarele concluzii: acest material arhivistic nu s-a aflat în custodia vreunei instituții de specialitate până în anul 1945, nu figurează nici în inventarele din anul 1953 ale ANM. În inventarul publicat în 1959 însă apare sub cota P 702, cu denumirea: Familia Wesselényi, într-o cantitate de 0,4 ml, cuprinzând documente din perioada 1387 și sec. XVII. Or astăzi, acest fond conține material dintre anii 1294–1844, și are 0,56 ml. În consecință, arhiva s-a îmbogățit după anii 1960 fie prin achiziții de acte noi (ex. în anul 1999 ANM a cumpărat scrisoarea din anul 1834 a lui Benő Kelemen, administrator de moșie, adresată lui Nicolae Wesselényi), fie prin includerea în acest fragment de arhivă a mai multor acte referitoare la membrii familiei Wesselényi, separate din alte fonduri ale ANM.

Trebuie menționat faptul că o parte a materialului medieval al acestui fragment (cca. 30 de diplome) provine din arhiva comitatului Sălaj. Tot din această arhivă provin și alte acte din anii 1716–1914, dar ulterior, acestea au fost separate în fondul denumit Comitatul Sălaj (P 636).

În afara documentelor medievale, care pot fi consultate și online în baza de date Collectio Diplomatica Hungarica a ANM, trebuie amintit și materialul arhivistic bogat referitor la perioada principatului. Din aceste considerente am cercetat amănunțit întregul fond, și am realizat copia digitală a întregului material arhivistic din perioada 1526–1690 (instaurarea regimului Habsburgic din Transilvania). Astfel am reușit să completăm arhiva digitală a colectivului cu încă cca 1500 de fotografii.

Tot în ANM se păstrează și fragmentul de arhivă aparținător ramurii din Ungaria a familiei Wesselényi (Archivum familiae Wesselényi, E 199), a cărei cel mai de seamă reprezentant a fost Francisc Wesselényi (1605–1667). În 1646 el a primit titlul de conte, în 1647 a fost numit căpitan general al Ungariei, iar în 1655 la dieta de la Pojon a fost ales palatin al regatului. Grupată pe 13 fascicole (1,8 ml), arhiva conține documente din perioada 1583–1732, și se referă îndeosebi la activitatea lui Francisc Wesselényi desfășurată în timpul funcțiilor sale de căpitan general și palatin: corespondență cu privire la organizarea militară, diplomație, politică internă, etc. Într-o măsură mai mică se păstrează acte referitoare la familia palatinului, precum și la bunurile familiei din Ungaria și Polonia. Intenția noastră privind acest material arhivistic a fost consultarea acelor documente, care se referă la proprietățile comune din Transilvania și Polonia ale celor două ramuri ale familiei, și concomitent am fotografiat aceste documente.

                 II. Pregătirea materialului spre publicare

De asemenea, am continuat și prelucrarea documentelor din cele două mari arhive ale familiei Wesselényi: cea din Budapesta (păstrată azi la Arhiva Națională Maghiară) și cea din Jibou (păstrată azi la Direcția Județeană Cluj ale Arhivelor Naționale). Vizăm editarea în regeste de limbă maghiară a tuturor documentelor medievale și a unei părți din materialul epocii premoderne, cele mai importante texte fiind transcrise integral.

Membrii echipei au întocmit în anul 2011 un număr de 290 de regeste și au transcris integral 30 de documente din arhivele familiei Wesselényi. András KOVÁCS a realizat un număr de 50 de regeste și a transcris 4 documente medievale din perioada 1383–1408. Géza HEGYI s-a ocupat cu materialul anilor 1413–1486, respectiv 1526–1541, realizând 100 de regeste și 16 transcrieri. În ceea ce privește epoca premodernă, Tamás FEJÉR a redactat 70 de regeste și 7 transcrieri din perioda 1570–1630, iar Anikó SZÁSZ de asemenea 70 de regeste și 3 transcrieri din anii 1640–1670.

Regestele au fost elaborate conform metodei specificate în proiect. Astfel regestarea are ca unitate de bază textul unui singur document: actele transumate în cadrul unui alt document se separă de documentul cadru și se reconstituie ca acte autonome. Operația se menționează la locul potrivit: atât în regestul documentului ce servește drept cadru transumptului, cât și la sfârșitul acestuia. Regestul conține, pe lângă faptul sau evenimentul juridic care prilejuiește emiterea documentară, toate informațiile care ar putea să fie utile cercetării istorice (nume de persoană, localitate sau nume geografice, titlurile sau rangul persoanelor amintite, însemnările de cancelarie etc.), la nevoie citând și textul original latin sau maghiar. Hotărnicirile sunt cuprinse integral în regeste. Toate elementele de datare care apar în textul documentului (de ex. sărbători religioase) se transpun în formă cronologică actuală, dar, în paranteză, se redau și elementele cronologice ale datării originale. Aparatul critic al regestului include descrierea documentului (materialul, starea actuală de conservare), a sigiliului (forma și modul de așezare, numărul, culoarea cerii, starea în care se păstrează), precum și referințele arhivalice (locul actual de păstrare și cota de arhivă). Dacă textul regestat sau regestul au mai apărut într-o ediție anterioară, datele bibliografice ale acesteia se vor menționa la finalul aparatului critic.

În transcrierea textelor latine am urmat regulamentul colecției Documenta Romaniae Historica. C. Transilvania (vol. XII. București, 1985. p. 9–10); în transcrierea textelor maghiare am utilizat normele elaborate de istoricul maghiar Kálmán BENDA (Magyar Országgyûlési Emlékek sorozat 1607–1790 közti részének szerkesztési és forrásközlési szabályzata. In: Századok 108/1974, p. 436–475). Au fost alese pentru transcriere in extenso acele documente care întruneau următoarele condiții: nu sunt editate; se referă la teritoriul Țării Silvaniei (criteriu valabil în general pentru aceste fonduri, dar uneori întâlnim și numeroase texte referitoare la unele moșii din comitatele medievale Bereg, Tolna și Bács); pot fi considerate semnificative atât pentru reconstituirea istoriei familiilor Jakcs și Wesselényi (donații regale, scrisori de împărțeală, testamente), cât și din punctul de vedere al cercetării istorice moderne (oferind date importante în domeniul istoriei sociale, a economiei, a culturii etc.). În schimb, nu avem în vedere documentele cu valoare vremelnică (scrisori de zălogire, de întâmpinare, mandate, raporturi etc.), dar nici actele procesuale.

Documentele prelucrate din sfârșitul secolului al XIV-lea, începutul celui de-al XV-lea reflectă în primul rând ascensiunea socială a celei mai importante familii nobiliare din regiunea Sălajului, Jakcs din Coșeiu. Sunt documentate momentele în care familia a primit prin donație regală Hododul cu alte trei sate (1383), posesiunile mănăstirii Sf. Margareta de pe Meseș (sașe sate, 1385/6), cetatea Cheudului cu 28 de sate maghiare și românești (1387/8) sau alte moșii de lângă Crasna și din Ardeal (1429); precum și modul în care au fost divizate moșiile recent achiziționate printre cele două ramuri ale familiei (1425). O altă scrisoare de împărțeală înșiruie numele iobagilor din 11 sate românești și maghiare de pe domeniul Șimleului (1539), iar treburile legate de silnicii (1437, 1462) ne oferă amănunte valoroase pentru microistoria regiunii. Cei interesați de istoria economiei se vor bucura de documentele care atestă dreptul de târg obținut de localitățile Coșeiu (1384) și Santău (1389), strângerea impozitului în bani noi (1434) sau îndatorarea lui Ladislau Jakcs, fostul voievod al Transilvaniei, unor cămătari din Bratislava (1442). Din punctul de vedere al istoriei bisericești, pot fi menționate actele prin care parohia din Coșeiu primește întreaga decimă (1413), sau sunt numite doi arhidiaconi pe baza dreptului regal de patronaj (1528, 1529). Alături de autoritățile frecvent întâlnite (regele, voievodul Transilvaniei, judele curții regale, locurile de adeverire), printre emitenții documentelor întâlnim și unii mai speciali: juzi nobiliari (1429), notari publici (1447), plebani (1476), precum și persoane fizice (1442, 1449, 1463). Din jurul anului 1536 avem și o scrisoare de descărcare (litterae expeditoriae), relicvă de limbă maghiară, inedită.

Familia Jakcs de Coșeiu s-a stins pe linie masculină în anul 1582, domeniul Hododului fiind donat în 1584 lui Francisc Wesselényi. Actele începând cu acest an se referă cu precădere la familia noului proprietar. Fragmentul de arhivă din Budapesta conține diplome de danii și zălogiri, tranzacții, socoteli, hotărniciri, acte procesuale, testamente, inventare de bunuri, urbarii, acte de chezășie ale iobagilor de pe moșiile familiei din comitatele Solnocul de Mijloc și Crasna. Printre documentele mai însemnate putem aminti patru diplome de înnobilare cu blazon (litterae armales), privilegiul împăratului Ferdinand al III-lea din 1646, prin care ramura din Ungaria a familiei Wesselenyi a primit titlul de conte (diplomă deosebit de valoroasă atât prin conținutul său, cât și prin calitatea remarcabilă a realizării ei artistice), sau diploma privilegială a principelui Gabriel Bathory din anul 1612, prin care – drept răsplată pentru serviciile aduse în folosul țării de către Ștefan și Paul Wesselényi de Hodod – satele Hodod și Nadișu Hododului au fost ridicate la rang de oppidum, primind toate privilegiile și drepturile, care țin de acest statut. (Ultimele două documente, având în vedere importanța lor pentru cercetarea istorică, au fost transcrise cu text integral.) Tot în acest material arhivistic regăsim și o parte a corespondenței familiei cu principii Gabriel Bethlen, Gheorghe Rákóczi I și Mihai Apafi, precum și cu alte familii nobiliare (Lónyai, Homonnay, Báthory, Drágffy).

III. Rezultate

a) Funcționarea comitatelor medievale Solnocul de Mijloc și Crasna

O importantă realizare este finalizarea unui studiu al directorului de proiect, dr. András KOVÁCS, intitulat The Authorities of Middle Solnoc and Crasna Counties in the Middle Ages (Autoritățile comitatelor Solnocul de Mijloc și Crasna în evul mediu), studiu finalizat și acceptat pentru publicare în revista Transylvanian Review (revistă cotată ISI), și care va apărea în vol. XX, Supplement no. 1, 2012. Studiul are 24 pagini (la un rând; 98.000 caractere), are ca anexă o hartă și este atașat prezentului raport. Acesta prezintă funcționarea instituției comitatense în cazul comitatelor Solnocul de Mijloc și Crasna până anul 1541, data convențională a sfârșitului evului mediu transilvănean. Teritoriul acestor două comitate se suprapune în mare măsură cu cel al actualului județ Sălaj.

Comitatele (unități administrativ-teritoriale) au fost organizate de către puterea centrală. În fruntea comitatului a stat comitele (comes), numit în funcție de către rege și în cazul comitatelor Solnocul de Mijloc și Crasna. În perioada 1258–1446 voievozii Transilvaniei au purtat titlul de “comite de Solnoc” (comes de Zonuk), dar cele trei părți ale comitatelor Solnoc (Solnocul Exterior, Solnocul de Mijloc și Solnocul Interior, toate desprinse din uriașul comitat Solnoc în secolele al XIV-lea și XV-lea), au avut în fruntea lor câte un vicecomite (vicecomes), numit în funcție de către comitele „titular”, voievodul Transilvaniei, din rândul slujbașilor (familiares) săi. Începând însă cu 1426, voievozii Transilvaniei  nu au mai avut autoritate asupra comitatelor Solnocul Exterior și Mijloc. Din deceniul opt al secolului al XV-lea, familia de origine română Drágfi din Beltiug, ajunsă la cele mai înalte trepte ale ierarhiei aparatului central, a primit titlul de comite perpetuu (comes perpetuus) al comitatelor Crasna și Solnocul de Mijloc. De atunci ei erau comiții celor două comitate, iar vicecomiții erau numiți de către ei din rândul micii nobilimi locale.

Pe lângă comite, la sfârșitul secolului al XIII-lea apar patru juzi nobiliari (iudices nobilium), aleși din rândul nobilimii comitatense (în cazul celor șapte comitate din Transilvania voievodală – Solnocul Interior, Cluj, Dăbâca, Turda, Hunedoara, Târnava, Alba – numărul juzilor nobiliari era doi). Comitele și juzii nobiliari formau împreună autoritatea comitatensă.

 Cea mai importantă activitate a comitatului medieval a fost cea judecătorească. Judecățile au avut loc în secolele al XIII-lea și al XIV-lea în adunări judecătorești (congregationes generales), ținute ocazional, în numele palatinului pentru locuitorii comitatului Crasna (împreună cu Bihor), și în numele voievodului Transilvaniei pentru cei din Solnocul de Mijloc. Un alt for judecătoresc a fost scaunul de judecată comitatens (sedes iudiciaria), unde prezida vicecomitele, ajutat de către cei patru juzi nobiliari.

Baza documentară a studiului constituie un număr de peste 200 de documente medievale, redactate în limba latină, și literatura științifică internațională la zi. Dintre documentele folosite, doar o mică parte a văzut lumina tiparului, majoritatea rămânând în continuare inedită. Clarificarea funcționării comitatelor și analiza categoriilor sociale care au fost în fruntea comitatelor Solnocul de Mijloc și Crasna s-a făcut printre metode interdisciplinare împrumutate din științele sociale înrudite (sociologie, toponimie, antroponimie) și științele auxiliare ale istoriei (arhivistică, diplomatică, cronologie). Tema cercetată – funcționarea comitatelor – este una foarte puțin tratată în istoriografia românească, ea putând servi și la analiza altor comitate din Transilvania medievală și premodernă.

b) Istoria ramurii din Geaca a familiei Wesselényi

O altă direcție de cercetare a avut drept scop schițarea istoriei ramurii din Geaca a familiei Wesselényi. Aceasta își începe ascensiunea economică și politică în a doua jumătate a sec. XVI, când fondatorul familiei, Nicolae Wesselényi (1504–1584) este atestat între anii 1563–1568 drept director fiscal al principatului, apoi, din 1568 până la 1584 a ocupat funcția de protonotar al tablei princiare. Familia însă s-a stins pe linie masculină în 1646 prin nepotul lui Nicolae, Baltazar Wesselenyi, comite de Dăbâca între anii 1615–1646, din 1634 arendator al dijmelor din Transilvania. Fiica lui Baltazar, Caterina s-a căsătorit în anul 1633 cu Francisc Kornis de Göncruszka (1607–1661), comite de Cluj, consilier princiar. Moșiile familiei s-au aflat în comitatele Dăbâca, Cluj, Alba și în scaunul Odorhei, la sporirea bunurilor familiale contribuind și politica matrimonială bine gândită. Prin moartea lui Baltazar fără urmaș masculin, bunurile familiei, împreună cu arhiva, revin familiei Kornis în urma unui acord între principele Gheorghe Rákóczi II și Francisc Kornis. Actele din fosta arhivă a familiei au intrat și în arhiva familiei Haller de Hallerkő, în urma căsătoriei uneia dintre fiicele lui Francisc Kornis și Caterina Wesselényi cu Ioan Haller (1626–1697).

Trebuie menționat faptul că arhiva acestei familii nu s-a păstrat. În urma relațiilor de rudenie însă, o parte a documentelor referitoare la proprietățile familiei pot fi regăsite în arhivele familiilor Kornis și Haller (deci arhiva poate fi reconstituită doar fragmentar, fiind păstrate în special actele referitoare la bunurile familiei). Ne-a fost de folos și colecția de manuscrise a lui Andrei VERESS păstrată în Biblioteca Academiei Maghiare de Științe, având în vedere faptul că renumitul istoric a întocmit un corpus de documente al familiei Kornis. (Această colecție conține, printre altele, mai multe scrisori ale Caterinei Wesselenyi adresate soțului său, deasemena și o listă detaliată a dotei ei din 1633.) În același timp am consultat protocoalele locurilor de adeverire din Alba Iulia și Cluj Mănăștur dinainte de 1650 în vederea clarificării problemelor legate de moșiile familiei.

Pe baza analizei izvoarelor, am ajuns la concluzia că, spre deosebire de ramura din Hodod, ramura din Geaca a familiei Wesselényi nu a reușit să se ridice în rândul aristocrației principatului, cu toate că Nicolae, respectiv Baltazar Wesselényi au ocupat funcții importante în conducerea administrativă a principatului, iar familia s-a înrudit cu familia Bánffy (una din cele mai însemnate din Transilvania) în urma căsătoriei lui Baltazar cu Ana Bánffy.

 IV. Diseminarea rezultatelor parțiale

Articolul care prezintă contextul administrativ în care se încadrează societatea sălăjeană a fost acceptat spre publicare în revista Transylvanian Review (revistă cotată ISI):

KOVÁCS András: The Authorities of Middle Solnoc and Crasna Counties in Middle Ages. In: Transylvanian Review (acceptat spre publicare, va apărea în vol. XX, Supplement no. 1, 2012, Institutional Structures and Elites in Sălaj Region and in Transylvania in the 14th–18th Centuries. Ed. by András Kovács.) (ISSN 2067-1016.).

Studii realizate în afara proiectului de către membrii colectivului de cercetare:

KOVÁCS András: Voievozi și vicevoievozi ai Transilvaniei la conducerea comitatului Alba în Evul Mediu. In: Annales Universitatis Apulensis. Series Historica 15/1 (2011). 7–41. ISSN 1453-9314.

KOVÁCS András: Remarks on the Careers of the Vice-voivodes of Transylvania in the Second Part of the 15th and at the Beginning of the 16th Century (1458–1526). In: Transylvanian Review, vol. XX, Supplement no. 1, 2012 (revistă cotată ISI, acceptat spre publicare).

KOVÁCS András: Voievozii Transilvaniei în perioada 1344–1359. In: Itinerarii istoriografice. Studii în onoarea istoricului Costin Feneșan. Editura Centrului de Studii Transilvane, Cluj-Napoca 2011. (sub tipar).

SZÁSZ Anikó: A gyalui várkastély 17. századi leltárai [Inventarele castelului din Gilău în secolul al 17-lea]. In: Liber Discipulorum. Tanulmányok Kovács András 65. születésnapjára [Studii omagiale la împlinirea a 65 ani a profesorului András Kovács] (Erdélyi Múzeum-Egyesület, Entz Géza Mûvelődéstörténeti Alapítvány), Cluj-Napoca, 2011. 167–179. (ISBN 978-606-8178-33-2, ISBN 978-973-85973-7-2)

SZÁSZ Anikó: A kolozsvári református egyházközség harmincadvámból származó jövedelme a 17. században. [Venitul parohiei reformate din Cluj alocat din vama tricesima în secolul al 17-lea] Erdélyi Múzeum, LXXII/2011. 3–4. 117–123. (ISSN 1453-0961)

SZÁSZ Anikó: The Manorial Court of the Reformed Parish in Cluj (1676–1695) In: Transylvanian Review (revistă cotată ISI; acceptat spre publicare)

Un membru al echipei de cercetare a participat la conferința internațională intitulată A VII-a Conferință de Medievistică pentru Doctoranzi [VII. Medievisztikai PhD-konferencia], organizată la Szeged, în perioada 1–3 iunie 2011, unde a ținut o prelegere despre proveniența asesorilor jurați ai adunării generale voievodale, clarificând natura jurisdicției voievodale asupra Sălajului. Titlul prelegerii:

HEGYI Géza: Az 1344. évi vajdai közgyûlés esküdt ülnökei [Asesorii jurați ai adunării voivodale din anul 1344].

Membrii colectivului au participat la Al VII-lea Congres de Hungarologie [VII. Hungarológiai Kongresszus], organizat la Cluj-Napoca, la data de 22–27 august 2011. Două prelegeri au dezbătut subiecte legate de tematica proiectului:

HEGYI Géza: Magyarország vagy Erdély? A Szilágyság hovatartozása a középkorban [Ungaria sau Transilvania? Unde aparținea Țara Silvaniei în evul mediu?].

FEJÉR Tamás: A Wesselényi család gyekei ága [Ramura din Geaca a familiei Wesselényi].

Alte prelegeri la conferințe internaționale, realizate de către membrii colectivului de cercetare în afara proiectului:

SZÁSZ Anikó: A kolozsvári református egyházközség világi tisztségviselői a 17. század második felében [Funcționarii laici ai parohiei reformate din Cluj în a doua jumătate a secolului al 17-lea]. Al VII-lea Congres de Hungarologie. Cluj-Napoca, 22–27 august 2011.

KOVÁCS András: Az anarchia évei Erdélyben Mátyás uralkodásának kezdetén [Anii de anarhie în Transilvania la începutul domniei lui Matia Corvin]. Al VII-lea Congres de Hungarologie. Cluj-Napoca, 22–27 august 2011.

KOVÁCS András: The Vice-voivodes of Transylvania in the Second Part of the 15th and at the Beginning of the 16th Century (1458–1526). Conferință internațională patronată de Academia Română: Recent Studies on Past and Present: New Sources, New Methods or a New Public? – București, 25–28 septembrie 2011.

KOVÁCS András: The Transylvanian Voivodes and Vice-voivodes in the Late Middle Ages (1458–1526): Methodological Aspects of the Research of Political Elites. Conferință internațională patronată de Academia Română: Methods, Means and Aims in Socio-Humanities. Roma, 25–27 noiembrie 2011.

Doi dintre membrii colectivului și-au susținut public teza de doctorat în septembrie 2011:

SZÁSZ Anikó: Parohia reformată din Cluj în a doua jumătate a secolului al XVII-lea (Conducător de doctorat: Prof. univ. dr. Buzogány Desideriu)

FEJÉR Tamás: Învățământul din Făgăraș în secolul al XVII-lea (Conducător de doctorat: Prof. univ. dr. Buzogány Desideriu)

Menționăm că András KOVÁCS nu mai beneficiează de salarizare în cadrul proiectului nostru, deoarece în perioada 1 octombrie 2010–30 septembrie 2012 este bursier postdoctoral POSDRU.

Implementarea proiectului de cercetare este semnalată periodic pe pagina web a proiectului, www.familyhistory.ro.

Dorim să mulțumim pe această cale generosul suport financiar acordat de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).

Sperăm că proiectul nostru de cercetare va aduce un aport vizibil istoriografiei din România.

Cluj-Napoca, la 8 decembrie 2010.

 

Cu stimă,

dr. Kovács András

Géza HEGYI

Tamás FEJÉR

Anikó SZÁSZ